GRIGORE ARBORE

In fiecare dimineata, batand cu un “clic” la portile Imparatiei Virtuale, suntem primiti cu surle si trambite de o avalansa de personaje. Astazi, ca si in zilele trecute, dincolo de poarta Outlook Express s-au aliniat zilnic in fata ochilor mei personaje purtand mesajele cele mai diferite: unii mi-au propus sa devin membru al selectului Club al Paradisului Imparatiei Virtuale, cu conditia sa vin la primele sedinte in mana cu un tub de pastile Viagra; altii mi-au propus sa ma imbarc imediat pe nava ce duce catre unele insule exotice ale aceluiasi Paradis, pentru a petrece ore de neuitat in compania unor fecioare aflate in stare de somaj tehnic datorita scaderii – dupa cate am citit in unele ziare americane optimiste – numarului teroristilor sinucigasi pentru delectarea carora Seicul Virtual si-a format, in numele lui Allah, propria rezerva de tovarasii post-mortem; nu putini imi propun, ca sa nu ma plictisesc plimbandu-ma aiurea pe pajistile indragite de stramosii nostri, lectura unui vraf de biografii revazute si adaugite ale unor eroi ai “timpurilor noastre”. In legatura cu acestia din urma mi se specifica deja, de hagiografia din lumea nevirtuala, ca faptele lor de arme sunt mult mai bogate in semnificatii decat versiunile textual-imagistice ale faptelor personajelor ce te intampinau atunci cand in Imperiul Virtual intrai (pana in 2004), prin portalul Presedintiei Consiliului de Ministri al Romaniei sau pe site-urile ministerelor aferente. Daca atunci reiesea, din examinarea textelor din retea, ca Patria este in mainile unor tehnocrati experti, antrenati in rezolvarea problemelor democratiei si liberei concurente inca dinperioda anterioara anului 1989, perioada in care multi dintre acestia ar fi asudat din plin incercand sa>>> continuarea aici >>>

O lucida trecere in revista a problematicilor economice si evolutiilor tehnologice si culturale care in urmatorii ani vor provoca, cu siguranta, declinul iremediabil al presei tiparite in favoarea mijloacelor telematice de comunicare a fost facuta cu cateva luni in urma de Rupert Murdoch, figura dominanta in panorama ultracolorata a industriilor mediatice (cf.www.newscorp.com/news: Speech by Rupert Murdoch at the Anual Livery Lecture at the Workshipful Company of Stationers an Newspaper Makers – 13 martie a.c.). Murdoch, al carui imperiu mediatic isi intinde tentaculele pe toate continentele, ocupand pozitii de primara importanta atat in retelele globale de televiziune, cat si in domeniul presei si editorial, este de parere ca dupa o perioada lunga in care in jurul hartiei tiparite s-au putut construi initiative economice profitabile si s-a putut dezvolta un excelent circuit de afaceri, aceasta este pe cale de a-si epuiza capacitatea de a produce profit. Tema reflectiilor lui Murdoch a fost recent aprofundata intr-un sintetic articol cu un titul oarecum nelinistitor – Who killed the newspaper? (Cine a ucis ziarele?) – din “The Economist” (nr. din 26.08.2006). Pentru autorul sau autorii textului din prestigiosul saptamanal britanic, “ultimii mohicani” indarjiti ai lecturii ziarelor ar putea renunta la propriile obisnuinte cam in deceniul al cincilea al acestui secol. Intre timp, problemele economice ale presei tiparite vor deveni deosebit de grave prin pierderea treptata a “intrarilor” derivate din mica si marea publicitate care migreaza masiv spre internet, urmand tendinta cititorilor, la randul lor stimulati magnetic de>>> citeşte mai departe aici >>>

Bienala de Arhitectura de la Venetia este, fara umbra de indoiala, cea mai prestigiosa manifestare internationala menita a lua pulsul evolutiei nu doar a ideilor pe care le formuleaza si le reformuleaza in pas cu viata arhitectii si urbanistii – exponentii a doua profesiuni intim legate, dar oricum distincte in ce priveste mijloacele si finalitatile – in cautarea unui raport optimal intre spatiul locuibil si mediul inconjurator, ci si al conceptiei pe care centrele de decizie politice si economice le promoveaza, in functie de intesesele provizorii sau de durata pe care le reprezinta sau carora le sunt exponenti, in legatura cu acest raport. Dupa anul 1996, cand ingrijirea Bienalei a fost incredintata arhitectului si profesorului vienez Hans Hollein, la Bienala de Arhitectura de la Venetia s-a promovat idea ca despre evolutiile in domeniul arhitecturii si urbanismului vorbesc cel mai bine proiectele realizate sau pe cale de a fi realizate. Ca atare, vizitand atat pavilioanele Bienalei de Arhitectura cordonate de Hollein cat si ale celor celor patru manifestari consecutive acestora (1998, 2000, 2002, 2004), cei interesati de evolutia arhitecturii si de raportul ei cu evolutiile social-economice-ambientale ale lumii contemporane, mereu influentate – in bine sau in rau – de optiuni si decizii, puteau pleca cel mult cu o imagine generala a unor framantari individuale configurate in realizari sau in proiecte. Cu alte cuvinte, Bienala era un fel de sectiune in masa de proiecte si intentii ale arhitectilor din>>> mai departe aici >>>

Nu doar in Romania pentru anumiti oameni politici nu exista limite ale marlaniei. Ambasadorul Frantei la Roma, fireste, a protestat. Grosolaniei lui Calderoni i s-au adaugat, pentru a murdari triumful si cu el spiritul sportiv, acte vandalice si agresiuni verbale si scrise ale unor chibiti super-infierbantati. Intrati in plina noapte in cartierul ebraic din Roma, ei si-au scris oribilele lor lozinci antisemite pe zidurile edificiilor: acestea sunt indicatorul complexitatii starilor euforice ale celor pentru care circul este drogul existentei, inlocuitorul painii. O asemenea dezlantuire de entuziasm pentru o victorie a razboinicilor intorsi victoriosi acasa nu se mai vazuse in Urbs de pe vremea triumfului acordat triumvirului Iulius Caesar in 46 i.e.n. de catre Senatul si Poporul Roman (SPQR) dupa victoria asupra galilor, emfatic de el povestita in Commentari de Bello Gallico. O capodopera de laudarosenie, scrisa magnific, pe care o deschid din cand in cand pentru a ma reintalni in paginile ei cu comentariile la Commentari facute de voci care imi revin uneori in memorie: acelea ale fantomelor inimitabililor Maestri Constantin si Hadrian Daicoviciu, Emil Condurachi, Dumitru Tudor. In cortegiul care a strabatut in anul indicat orasul, plecand – precum cerea ritualul consolidat de cateva secole bune de istorie si victorii (alternate si de unele infrangeri grave, dar reparabile) impotriva restului lumii – de la Campul lui Marte, pentru a strabate Forum Boarium (actuala Piata Argentina) si Circus Maximus, pentru a se incheia, dupa traversarea Forumului, pe colina sacra a Capitoliului, se afla capetenia rebela a galilor, miticul Vercingetorix. El era Trofeul, obiectul prezentat multimii in delir nu doar pentru ca Roma era victorioasa, ci si deoarece asupra ei plouase cu sclavi noi si distribuiri de grane, alimente si sesterti. Cuceritorul avusese cu>>> mai departe aici >>>

Exista o normalitate a crizei care face ca insusi conceptul de criza sa fie, in ochii celor care privesc fenomenele politice sociale de la distanta si fara a fi prea atinsi de ele, relativizat. Atunci cand incape pe mana istoricilor sau – in zilele noastre – a interpretilor (indiferent de culoarea lor politica si de perspectiva metodologica a analizelor) situatiei lumii contemporane, tentatia simplificarii didactice duce adeseori la definirea unor fenomene complexe in culori contrastante: alb si negru. Extrapolarea “culorii fenomenelor” dintr-o contextualitate complexa duce de cele mai multe ori la ignorarea fundalului pe care se petrec, a zonelor gri din acesta, al asa numitei “normalitati” in care, de regula, isi are radacinile criza: pata de negru contrapusa albului – simbol (de prea multe ori iluzoriu) al stabilitatii si pacifismului. Ignorarea cadrului in care se petrece criza face ca notiunii respective sa i se atribuie conotatii largi, elastice, ceea ce nu poate genera decat confuzie in ce priveste ideea pe care ne-o putem face despre normalitate. Analistii politici din diferite tari – in special occidentale – denumesc sistematic, de pilda, momentele de tensiune intre Israel si palestinieni, sau intre Israel si unele tari arabe si nearabe (precum Iranul) din aria Orientului Apropiat si Mijlociu, precum “momente de criza”. In criza ar fi reintrat relatiile Israelului cu lumea musulmana in urma recentei interventii impotriva militiilor Hezbollah din Liban. Fireste, comunitatea internationala vrea sa “stinga criza” si atunci se pune pe picioare o armata de pompieri sub drapelele O.N.U. Rezultatul “convingatoarei” sale viitoare prezente in Liban consta pana acum in faptul ca premierul Olmert a hotarat sa intareasca>>> continuarea aici >>>

Sambata 10 septembrie 2005, la Mantova, oras unde se intalnesc anual cu publicul, in cadrul unor serii de manifestari organizate de municipalitate, unii dintre cei mai cunoscuti oameni de cultua ai timpurilor nostre, Art Spiegelman (n. 1948), autorul unor populare coperti ale cotidianului “New Yorker” si parinte al celebrului ciclu de benzi desenat e intitulat Maus, in care este povestita in imagini si text tragedia Holocaustului, nazistii fiind reprezentati precum imense pisici iar victimele precum soricei, a facut unele declaratii aparent socante, dar al caror continut, la distanta de nu mai putin de un an de la enuntare, par avea va-loare de premonitie. “Cred – a spus, printre altele – ca daca noi evreii ar fi trebuit sa avem o natie, aceasta ar fi trebuit sa se nasca in Germania. Crearea Israelului, prin care se realiza un mit al antichitatii, s-a dovedit a fi o adevarata nebunie. Acum nu ne mai ramane de facut altceva decat sa lucram cu si pe consecintele greselii facute. Dar nu cred ca se va putea ajunge la o oarecare normalitate in Orientul Mijlociu in viitorii zece ani”. Opinia lui Spiegelman pare a fi cu atat mai socanta cu cat ea provine din partea unui descendent dintr-o familie de evrei supravietuitori trecerii prin lagarele de exterminare. Ea s-a intalnit in mod paradoxal in zilele respective cu opinia scriitorului libanez Elias Khuri pentru care Israelul este “singurul exemplu de mit istoric realizat”. Voind probabil sa insinueze prin aceasta ca Israelul este o constructie artificiala, intelectuala, Khuri nu a afirmat in nici un caz ca ea poate fi desfiintata. Orice consideratie privind>>> mai departe aici >>>

In numele presupusei sale diversitati in “lagarul socialist”, intemeiata in principal pe amintirea evenimentelor din toamna lui 1956 si pe cruzimea represiunii de atunci si mai putin pe metabolizarea semnificatiei istorice a participarii consecvente a acesteia, pana la deznodamantul final, la razboiul impotriva aceleiasi civilizatii occidentale dus de Germania nazista si a aventurilor sovietice de tip invadarea Cehoslovaciei in 1968, Ungaria a devenit, dupa implozia sistemului “socialismului real”, un fel de copil rasfatat al democratiilor occidentale. Strategi, care in ultimele decenii au excelat prin confundarea intre ele a capitalelor statelor din Europa Centrala si de Rasarit, au atribuit Ungariei o functie de “demolatoare de sistem” – referinta priveste, evident, sistemul social-politic al statelor participante la tratatul de la Varsovia – si de purtatoare a germenilor democratiei capitaliste intr-o arie geografica in care micro-entitati demografice au fost adeseaori agitate de porniri mini-imperiale (Austria, Ungaria, Serbia etc). Ca atare, Ungaria a fost luata in brate si purtata cu grija in N.A.T.O. in 1999 si in U.E. in 2004, sperandu-se ca rabufnirile de tip nationalist-populist din anii ‘90 – de care nu sunt straini instigatorii de acum ai manifestarilor de strada – vor fi temperate de “evolutii europene” ulterioare. Eram elev in primul an de liceu in toamna lui 1956 cand s-a dezlantuit furia multimii la Budapesta. Imi amintesc foarte bine faptul ca mijloacele de comunicare de masa din Romania timpului au avut o oarecare dificultate in a-i defini natura. Din momentul in care in Uniunea Sovietica s-au luat decizii – informate fiind, in consecinta, “partidele fratesti” – in legatura cu modul in care se va interveni, cat si in>>> continuarea aici >>>

A fost o persoana care nu a cunoscut jumatatile de masura: iubea sau detesta, era iubita sau urata. Era temuta de dictatori, oligarhi, politicieni de dreapta si de stanga, fundamentalisti de toate orientarile. Se strangeau in jurul ei soldatii americani in transeele de la Da Nang peste care ploua cu bombe expediate de Vietcong, fabricate in tari ale socialismului foarte real. A contribuit in a-i face pe americani constienti de complexitatea tragediei din Vietnam si de faptul ca adevarul nu poate sta de partea propagandei. Nixon si cinicul sau secretar de stat Henry Kissinger au detestat-o, fara a putea sa o evite: era Opinia, cu O majuscul. S-au temut de ea coloneii din Grecia, intr-atat incat Papadopulos a dispus sa fie eliberat Alekos Panagulis, reolutionarul tanar care incercase sa-l asasineze. S-a stins vineri 15 septembrie la ora 01.05 a.m. in Florenta, orasul natal, de care ea, new-york-eza de adoptiune, se simtea visceral legata. Cu cateva ore inainte privise pentru ultima data, de la fereastra agoniei sale, cupola domului Santa Maria del Fiore, iluminata a giorno, spatiul sub care Brunelleschi voia “sa poata strange impreuna toate popoarele Toscanei” precum sub o bolta cereasca in miniatura. A fost cea mai importanta personalitate a ultimului secol a orasului care a dat umanitatii oameni precum Dante, Marsilio Ficino, Lorenzo de Medici, Leonardo, Michelangelo. A fost, probabil, cel mai de seama ziarist al secolului trecut si ai primilor ani ai mileniului. In mod sigura a fost si>>> continuarea aici >>>

In a doua etapa a culturii La Tène, subîmpartita de arheologi dupa criterii functionale, stilistice si cronologice, în perioadele B1 si B2 (400-250 î.Cr.), în lumea celta se înregistreaza importante schimbari culturale, iar expansiunea teritoriala ajunge la apogeu1. Cuceririle celte (Magazin istoric, nr.4/1969, 8/1976) cuprind, în aceasta perioada, un teritoriu care se întinde din insulele britanice – la vest, pâna în Asia Mica – la est, si din Italia si Grecia – la sud, pâna în partea centrala si de nord a Germaniei. In Europa centrala marile comunitati tribale celte îsi exind dominatia de-a lungul întregului sec. IV î.Cr. Pe teritoriul Boemiei si, ulterior, al Moraviei si Slovaciei, s-au stabilit triburile boilor, în timp ce la miazanoapte, în Câmpia Panonica, ajung triburile anartilor si, mai jos, în jurul cotului Dunarii, la nord de Budapesta, cele ale eraviscilor. In jurul anului 60 î.Cr. teritoriile gruparilor tribale celte mentionate mai sus sunt atacate de getii lui Burebista, care ocupa asezarile fortificate mai importante, cum sunt Zemplin, Budapesta-Gellert, Zidovar. In spatiul intra – si extracarpatic al regatului dac al lui Burebista, aceiasi celti au exercitat, numai partial în mod direct, un control militar si politic efetiv, cu interesante influente culturale, pâna pe la mijlocul sec. III î.Cr. Prezenta lor pe actualul teritoriu al României este semnalata, pentru prima oara, în a doua jumatate a sec. IV î.Cr. Pe la sfârsitul sec. IV î.Cr. si începutul secolului urmator, se constata>>> continuarea aici >>>