-Reţeaua fanfaroană

In fiecare dimineata, batand cu un “clic” la portile Imparatiei Virtuale, suntem primiti cu surle si trambite de o avalansa de personaje. Astazi, ca si in zilele trecute, dincolo de poarta Outlook Express s-au aliniat zilnic in fata ochilor mei personaje purtand mesajele cele mai diferite: unii mi-au propus sa devin membru al selectului Club al Paradisului Imparatiei Virtuale, cu conditia sa vin la primele sedinte in mana cu un tub de pastile Viagra; altii mi-au propus sa ma imbarc imediat pe nava ce duce catre unele insule exotice ale aceluiasi Paradis, pentru a petrece ore de neuitat in compania unor fecioare aflate in stare de somaj tehnic datorita scaderii – dupa cate am citit in unele ziare americane optimiste – numarului teroristilor sinucigasi pentru delectarea carora Seicul Virtual si-a format, in numele lui Allah, propria rezerva de tovarasii post-mortem; nu putini imi propun, ca sa nu ma plictisesc plimbandu-ma aiurea pe pajistile indragite de stramosii nostri, lectura unui vraf de biografii revazute si adaugite ale unor eroi ai “timpurilor noastre”. In legatura cu acestia din urma mi se specifica deja, de hagiografia din lumea nevirtuala, ca faptele lor de arme sunt mult mai bogate in semnificatii decat versiunile textual-imagistice ale faptelor personajelor ce te intampinau atunci cand in Imperiul Virtual intrai (pana in 2004), prin portalul Presedintiei Consiliului de Ministri al Romaniei sau pe site-urile ministerelor aferente. Daca atunci reiesea, din examinarea textelor din retea, ca Patria este in mainile unor tehnocrati experti, antrenati in rezolvarea problemelor democratiei si liberei concurente inca din perioda anterioara anului 1989, perioada in care multi dintre acestia ar fi asudat din plin incercand sa corecteze aberatiile sistemului “din interior”, acum calitatea “expertizei” subiectilor este confirmata de alti “indicatori”: o carte de amintiri despre plimbari prin muntii Carpati in compania urmasilor autohtoni ai lui Socrate (publicata in regie proprie), doua saptamani la un curs de vara despre conceptul de aparare intr-o localitate balneara din Germania, una-doua saptamani de shopping la Londra cu ocazia unui curs de management pentru amatori, cateva zile pe malul Potomacului pentru studierea mentinerii feeling-ului intre Noua Europa si restul lumii, o vizita la Sfantul Parinte (despre care nu se specifica nicicand ca a avut loc in cadrul audientei generale, adica in prezenta a 3000 de persoane) etc etc.

In nemarginitul Imparatiei Virtuale, in care ca si mine multi dintre Dumneavoastra intrati zilnic, este spatiu infinit pentru personalitati si fapte care fie nu au avut loc, fie sunt prezentate intr-o cu totul alta versiune decat cea adevarata. Imparatia Virtuala fascineaza si deoarece este locul ideal pentru pus pe picioare initiative nascute din freamatul inteligentei: benefice sau malefice, depinde de finalitatea pentru care sunt concepute. Prezentate in ambalaje atragatoare, unele au generat, la sfarsitul anilor ’90 ai mileniului trecut, speranta imbogatirii rapide in randurile acelora care in noile tehnologii, cotate in bursa de persoane abile si cunoscatoare ale slabiciunilor umane, au vazut un dar ceresc, o intruchipare a viselor multimilor invitate de vanzatori de fum indrazneti sa se aseze, in miezul calduros al zilelor de vara, la umbra copacilor dintr-o moderna Tara a Miertelor Prajite. O imagine teribila, hidoasa si comica in acelasi timp a dat despre cei contaminati de asemenea vise Breughel cel Batran, intr-un tablou celebru. De miertele asteptate de multi la umbra copacilor din Imparatia Virtuala au beneficiat pana acum mai ales “investitorii” cu iuteala de mana, creatorii iluziei, cei care au au impanzit reteaua cu mesaje privind potentialul ei nemasurat, capacitatea ei de a produce bogatie si cunoastere pentru toti. Ei au incasat la momentul oportun sumele rezultate din increderea cultivata chiar de ei cu grija in tehnologii ale comunicarii menite, in principal, sa “revolutioneze munca”. Inainte ca fenomenul respectiv sa se produca, au fost “revolutionate”, prin dezgolire, buzunarele naivilor: dezumflarea bulei speculative a noilor tehnologii i-a lasat, in anul 2000, cu buzele umflate pe toti cei ce, putin prevazatori, crezusera, spre deosebire de cei “clarvazatori” – dintre care unii chiar organizatori ai fenomenului “increderii” – ca virtualul poate avea potentialitati, si pe cale de consecinta si valori, incomensurabile. De curand atentia se indreapta spre “noile cuceriri” puse sub sigla web 2.0. O incursiune recenta facuta de James Fallows in virtual, prin utilizarea dodgeball.com, un portal de social networking, a avut ca rezultat (vezi http://www.technologyreview.it) exprimarea increderii in sperantele puse de Tim O’Reilly – fondatorul O’Reilly Media si autorul manifestului de tamaiere a potentialitatilor web 2.0 (vezi http://www.oreillinet.com) – in perfectionarea retelei prin contributia utilizatorilor. In ce priveste continuturile tehnologice s-ar putea sa fie chiar asa, in ce priveste continuturile informatiei, in special acelea care ajuta la polizarea activitatilor sociale, avem toate temeiurile sa ne gandim ca lucrurile stau altfel si ca, in fapt, ele ar trebui sa ia chiar o alta intorsatura. Denumirea de web 2.0 este, de altfel, fapt aratat recent si de Paul Butin (in «Slate»), inselatoare. Sigla, devenita acum port-drapelul “noilor performante” ale virtualului, indica pentru el acele promisiuni ale retelei care generasera bula bursiera a “noilor tehnologii” in 2000-2001: web 2.0 nu ar fi, deci, decat web 1.0 in stare de realizare.

Fumul vandut in urma cu un deceniu in legatura cu posibilitatile web 1.0 i-a imbogatit, se stie, pe speculatorii indrazneti. Bani circula abia acum cu viteza in internet, in laudatul web 2.0 = promisiunile web 1.0. Un cercetator de la California State University, Edward Castronova, a calculat circuitele economice provocate de “EverQuest”, un popular joc pe Internet, desfasurat in regatul virtual Norrath: a rezultat ca in aceasta tara imaginara se genereaza (prin participarea jucatorilor) un PIB “pe cap de jucator” de 2.602 euro, ceea ce asaza respectivul stat (virtual) pe locul 77 (inaintea Bulgariei) in clasamentele elaborate, pe baze reale, de Banca Mondiala. Lumea virtuala produce beneficii efective pentru cine stie sa-i vanda resursele.

Beneficii de alta natura decat cele strict financiare au avut insa si cei care au inteles ca diseminarea unei imagini plauzibile a unei persoane in lumea virtuala poate chiar inlocui realitatea cunostintelor despre aceasta. Numerosi indivizi au introdus in universul virtual “pachete” de informatii despre ei insisi: si-au atribuit credibilitate “in retea”; fanfaronadele au trecut ca prin branza, in limba engleza, printre hotarele tarilor si peste marile ce separa continente. In enciclopedia virtuala Wikipedia, redactata – pana acum cateva zile – aproape exclusiv prin contributia individuala a participantilor la dialogul intelectual “in retea” aflam, de pilda, despre un distins intelectual roman – unul din cei care evanghelizeaza telematic coafezele in spiritual noii religii a moralei bazata pe reflectii despre vinovatie, onoare, moarte, morala si alte concepte cu care se crede ca Electorul Gaga ar trebui a se familiariza – ca in principal este “luptator impotriva comunismului”. Nu-mi rezulta ca persoana respectiva, punct de referinta pentru “societatea civila”, sa fi comis inainte de 1989, anul iesirii mele, acte evidente “impotriva regimului”. Academicienii si intelectualii din Romania ce se pretind, in sinea lor si in retea, egali ai lui Saharov au proliferat. Un revolutionarism de mucava iti iese agresiv in intampinare cand bati ca mine, zilnic, la multiplele porti ale Retelei, pentru a intra in Imperiul Virtual. Te asteapta acolo personalitati virtuale, in fata biografiilor carora te simti insignifiant, faci “ciocul mic”, precum in fata expertizei social-democratului care a introdus in limbajul curent expresia preluata probabil de la seful sau, ultimul fost prim ministru al “odioasei oranduiri”. Contrafacerea biografiilor cu ajutorul tehnologiilor virtualitatii a devenit o moda: reteaua, deja fanfaroana, prin chiar natura ei de suport al activitatilor economice si comerciale dintr-o lume a concurentei necrutatoare, ii incurajeaza pe fanfaronii si mitomanii din “campiile” politicii si culturii, deformeaza perceptia asupra adevaratei semnificatii a activitatilor umane. Sunt semne insa ca ceva se schimba, ca fata destul de sifonata a Internet-ului incearca a deveni mai prezentabila. Au inceput, de pilda, sa faca ordine in propriile texte creatorii enciclopediei virtuale universale Wikipedia. In ultimii ani ea si-a luat un avant atat de tare ca era pe cale sa puna in genunchi institutii prestigiose, precum Enciclopedia Britannica, Enciclopedia Treccani, Enciclopedia Larousse, Enciclopedia Catolica si altele, luate impreuna. Era scrisa de persoane cu bunavointa, uneori chiar cu prea multa. Printre binevoitorii care isi dadeau cu parerea despre orice – in numele principiului expansiunii democratiei intelectuale prin promovarea dialogului interactiv in lumea virtualului – intervenind in textele vocilor deja introduse in retea, isi faceau loc cu greu specialistii, adica efectivii si verificabilii detinatori de cunostinte. Consolidarea informatiilor introduse in retea ar fi de natura sa dea retelei credibilitate in ce priveste contributia ei pozitiva la procesele de dezvoltare si la imbunatatirea mecanismelor de comunicare sociala. Intr-o carte recenta, Laura Sartori (Il divario digitale, Il Mulino, Bologna 2006) se arata sceptica in ce priveste influenta pozitiva a Internet asupra vietii sociale: pentru ea Internetul nu a contribuit la reducerea diferentelor, ci doar a introdus in viata publica altele care, adaugate celor anterioare, au intarit cercul vicios al dificultatilor cu care se confrunta politica. Ca reteaua este fanfaroana, vedem cu ochiul liber zilnic.

Asa cum vedem ca de ea profita fanfaronii si improvizatii. Neindoielnic este insa si faptul ca functii ale sale, in special acelea cu valente social-culturale, pot fi perfectionate. Initiativa creatorilor enciclopediei online Wikipedia -solicitata chiar de creatorul ei, Jimmy Walews- este un exemplu. Patologia fanfaronadei are remedii.

“Cronica Romana”, vineri 20 octombrie 2006

%d blogeri au apreciat asta: