-“Contrarevoluţia revoluţionară”

In numele presupusei sale diversitati in “lagarul socialist”, intemeiata in principal pe amintirea evenimentelor din toamna lui 1956 si pe cruzimea represiunii de atunci si mai putin pe metabolizarea semnificatiei istorice a participarii consecvente a acesteia, pana la deznodamantul final, la razboiul impotriva aceleiasi civilizatii occidentale dus de Germania nazista si a aventurilor sovietice de tip invadarea Cehoslovaciei in 1968, Ungaria a devenit, dupa implozia sistemului “socialismului real”, un fel de copil rasfatat al democratiilor occidentale. Strategi, care in ultimele decenii au excelat prin confundarea intre ele a capitalelor statelor din Europa Centrala si de Rasarit, au atribuit Ungariei o functie de “demolatoare de sistem” – referinta priveste, evident, sistemul social-politic al statelor participante la tratatul de la Varsovia – si de purtatoare a germenilor democratiei capitaliste intr-o arie geografica in care micro-entitati demografice au fost adeseaori agitate de porniri mini-imperiale (Austria, Ungaria, Serbia etc). Ca atare, Ungaria a fost luata in brate si purtata cu grija in N.A.T.O. in 1999 si in U.E. in 2004, sperandu-se ca rabufnirile de tip nationalist-populist din anii ‘90 – de care nu sunt straini instigatorii de acum ai manifestarilor de strada – vor fi temperate de “evolutii europene” ulterioare. Eram elev in primul an de liceu in toamna lui 1956 cand

s-a dezlantuit furia multimii la Budapesta. Imi amintesc foarte bine faptul ca mijloacele de comunicare de masa din Romania timpului au avut o oarecare dificultate in a-i defini natura. Din momentul in care in Uniunea Sovietica s-au luat decizii – informate fiind, in consecinta, “partidele fratesti” – in legatura cu modul in care se va interveni, cat si in legatura cu numele celor carora li se vor incredinta franele statului dupa potolirea razmeritei, oficialitatile si mass-media, urmate de istoriografie, au intrebuintat constant termenul de “contrarevolutie” in definirea razmeritei. La o jumatate de secol de la evenimentele din 1956 nu putem sa nu constatam ca ele au ceva in comun cu cele din 2006: iesirea din starea de supraexcitare a multimii nu a fost atunci si nu este acum realizabila decat fie prin rasturnarea ordinii constituite, fie prin represiune. Deosebirea fundamentala intre situatia de atunci si cea de acum consta in faptul ca in 1956 revolta care l-a adus la putere pe Imre Nagy – dat “la pachet” pe mana “noilor” autoritati maghiare, ce ulterior l-au executat, chiar de catre guvernantii romani ai timpului, de la care spera sa primeasca o mana de ajutor – viza rasturnarea unui guvern a carui legitimitate deriva din echilibre internationale postbelice si nu din exprimarea suveranitatii populare democratice. Tipul de guvernare pe care ar fi urmat a o promova Imre Nagy ar fi trebuit a fi exact contrariul acelei emanate de un sistem autoritar impus si controlat din exterior, in timp ce in cazul de fata multimea manifesta violent impotriva unui guvern democratic ales. Factorul declansatar al tambalaului l-a constituit, precum se stie, declaratiile imprudente ale principalului exponent al executivului maghiar, facute intr-un context care teoretic ar fi trebuit sa fie – asa cum credea atat el cat si “comesenii”– impermeabil, la furtuni de genul celei declansate acum de opozitie cu ajutorul aproape neconditionat al mass media. Nu este vorba de o furtuna intr-un pahar cu apa: in Ungaria nu totul este roz-bombon, in ciuda faptului ca evolutiile economice, raportate nu doar la tari precum Romania si Bulgaria, nu sunt lipsite de promisiuni pentru viitor. In ciuda dificultatilor inerente unei economii aflata la capatul tranzitiei, “re-volutia” trecerii de la sistemul monopartitic autoritar la sistemul democratiei “de piata” a produs in Ungaria rezultate care se vad cu ochiul liber. Mai ales daca sunt raportate la realizarile multor tari care au “construit”, ca si Ungaria, socialismul. In mod paradoxal manifestatiile recente de la Budapesta nu ar putea fi definite, daca ne mentinem in logica lingvistica a modalitatilor de definire a proceselor istorice, decat ca manifestari de sorginte “contrarevolutionara”.

Sorginte de un tip special insa: „contrarevolutionarii” din Ungaria de azi vor sa faca in piata ceea ce, cu forta de convingere si folosind modalitatile la care se recurge in societatile democratice, se poate face in Parlament. In Ungaria se doreste continuarea “revolutiei” prin folosirea metodologiei “contrarevolutiei”, prezentata de inspiratorii ei drept autentica revolutie. Ispiratori care sunt emanatia acelei drepte frustata de pierderea alegerilor si nerabdatoare sa ajunga din nou in “camerele cu butoane”. Partea proasta a povestioarei de mai sus consta in faptul ca din incaperile utilate cu tehnologii de comunicatie avansate – pentru folosinta locala si interguvernamentala – se pot lua decizii (nu doar in privinta viitorului natiunii maghiare) conditionate de forta valului excitarii populare. Val ce poate deborda in sfera relatiilor Ungariei cu unele tari invecinate, unde daca un cetatean de etnie maghiara aluneca pe o coaja de banana, “provocatorul” este identificat de regula cu un persecutor strain, ceea ce – dupa parerea unora din cei ce spera sa ajunga in numita camera cu butoane prin fortarea democratiei cu ajutorul pietei – ii poate exonera de responsabilitati pe cei care in viitor vor comite, in domeniul politicilor sociale si economice, aceleasi greseli facute de cei pe care chiar ei i-au trimis la plimbare cu mijloacele contrarevolutiei revolutionare.

Deznodamantul tulburarilor din Ungaria nu-l putem astepta decat cu interes si oarecare neliniste. Are o semnificatie evenimentiala care nu are nici o legatura cu huliganisnul mahalalelor Bucurestiului dezlantuit alaltaieri seara pe stadionul Dinamo. Caftelile intre chibitii bucuresteni si ciocnirea lor cu fortele de ordine (inexistente si ridicole) au un „model democratic” in huliganismul englez. Suporterii echipelor Steaua si Dinamo nu isi propun momentan sa rastoarne guvernul Tariceanu. Ce s-ar intampla daca li s-ar sugera ca cineva din Palatul Cutare a “aranjat” cu arbitrul eliminarea unor jucatori? Va avea loc si in Bucuresti o Contrarevolutie Revolutionara?

Cronica Română

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: