-Inexorabilul declin al cotidianelor

O lucida trecere in revista a problematicilor economice si evolutiilor tehnologice si culturale care in urmatorii ani vor provoca, cu siguranta, declinul iremediabil al presei tiparite in favoarea mijloacelor telematice de comunicare a fost facuta cu cateva luni in urma de Rupert Murdoch, figura dominanta in panorama ultracolorata a industriilor mediatice (cf.www.newscorp.com/news: Speech by Rupert Murdoch at the Anual Livery Lecture at the Workshipful Company of Stationers an Newspaper Makers – 13 martie a.c.). Murdoch, al carui imperiu mediatic isi intinde tentaculele pe toate continentele, ocupand pozitii de primara importanta atat in retelele globale de televiziune, cat si in domeniul presei si editorial, este de parere ca dupa o perioada lunga in care in jurul hartiei tiparite s-au putut construi initiative economice profitabile si s-a putut dezvolta un excelent circuit de afaceri, aceasta este pe cale de a-si epuiza capacitatea de a produce profit. Tema reflectiilor lui Murdoch a fost recent aprofundata intr-un sintetic articol cu un titul oarecum nelinistitor – Who killed the newspaper? (Cine a ucis ziarele?) – din “The Economist” (nr. din 26.08.2006).

Pentru autorul sau autorii textului din prestigiosul saptamanal britanic, “ultimii mohicani” indarjiti ai lecturii ziarelor ar putea renunta la propriile obisnuinte cam in deceniul al cincilea al acestui secol. Intre timp, problemele economice ale presei tiparite vor deveni deosebit de grave prin pierderea treptata a “intrarilor” derivate din mica si marea publicitate care migreaza masiv spre internet, urmand tendinta cititorilor, la randul lor stimulati magnetic de trend-ul tehnologic. In cateva decenii, in conformitate cu proiectii oarecum optimiste, numeroase publicatii din tari industriale importante vor disparea de pe scena economiei ducand cu ele locurile de munca. Intre 1990 si 2004, se arata in analiza citata, in S.U.A. s-a redus cu 18% numarul angajatilor din presa. Din experienta proprie, dobandita ca fost consultant al uneia din marile industrii ce puncta in mod aproape unilateral pe hartia tiparita, nu pot decat sa confirm ca revirimentul pe piata bursiera a cotarilor actiunilor unor grupuri editoriale a intervenit in ultimii ani doar in urma reusitei integrarii activitatilor traditionale ale acestora cu altele avand la baza multimedialitatea. Obisnuintele noilor generatii sunt cu totul altele decat ale generatiei din care fac parte: daca in Marea Britanie deja cititorii de o varsta situata intre 15-24 ani dedica, recurgand la computer, cam 30 minute zilnic lecturii ziarelor, se poate presupune ca ceva asemanator se va intampla si in alte tari, acum mai putin dezvoltate, atunci cand nivelul de folosire a retelei se va apropia de nivelul “exploatarii” ei, sa zicem, in imprejurimile Londrei. Modalitatea traditionala de raspandire a presei tiparite va fi inlocuita de distribuirea informatiei prin reteaua telematica globala: deja un cititor din Romania care recurge la internet pentru a se pune la punct cu “stirile zilei pe scurt” – am folosit formula standard intrebuintata in fiecare seara candva de speaker-ul de serviciu la “Europa Libera” – are un evantai remarcabil de optiuni; el va opta pentru aceea sau acelea in functie de educatia si cultura proprie, incercand a nu risipi timpul avut la dispozitie.

Publicitatea drenata candva catre hartia tiparita – si care inca mai asi-gura resurse financiare, mereu in scadere, ziarelor cu un tiraj mai ridicat – se va reorienta treptat catre site-urile de referinta. Efectele acestei “migratii a resurselor” pentru rentabilizarea ziarelor deja nerentabile sau a celor ce traiesc de pe urma publicitatii nu sunt greu de prevazut. Conform statisticilor, in anul 1995, presa cotidiana absorbea 36% din totalul publicitarii; in anul 2005, a absorbit doar 30% urmand ca, dupa toate probabilitatile, in urmatorii ani sa mai piarda pe drum inca 5%, ceea ce inseamna practic disparitia altor publicatii si accentuarea procesului de concentrare a presei, prin absorbirea de catre marile grupuri a publicatiilor vulnerabile. Un proces care isi va avea deci cauzele in altul, de larga respiratie, constand in modernizarea metodelor de comunicare si adaptat noilor exigente de penetrare in public a publicitatii.

Ce se va intampla cu presa romaneasca in contextul internationa-lizarii informatiei si dominatiei retelei putem oarecum presupune plecand de la o realitate de necontrazis. In Bucuresti, capitala unui stat cu 22 mi-lioane de locuitori, se tiparesc in acest moment mai multe cotidiane decat in cele trei principale (demografic vorbind) centre urbane ale Italiei (Roma – 3,3 mil locuitori, Milano – 1,7 mil. locuitori, Napoli – 1,1 mil. locuitori) luate impreuna. In timp ce Bucurestiul (centru urban) are aprox. 2 milioane de locuitori, cele trei orase indicate au, luate impreuna, aproximativ 6 milioane de locuitori (considerate ca zone metropolitane au 16,6 mil. loc.), populatia Italiei fiind de 57 milioane. Conform statisticilor, in anul 2004 – si situatia nu cred ca pare a fi prea diferita in 2006 – din 1000 de cetateni ai Romaniei doar 81 cumparau un ziar, in vreme ce in Italia din 1000 de persoane cumparau un ziar 149, verii latini ai romanilor neexceland de altfel in cumpararea ziarelor (in clasamentul pe tari ei sunt in pozitia 24 – cf. Wan, World Press Trends 2005). In tari in care media cumparatorilor de ziar la mia de locuitori este superioara cu peste 500% mediei cumparatorilor din Romania, numarul de titluri de cotidiane “centrale” este net inferior numarului de cotidiane “centrale” din Romania. In elaborarea afirmatiei de mai sus s-a tinut cont si de raportul intre numarului de titluri de ziare “din capitala” si numarul locuitorilor din respectivele tari. In “clasamentul” numarului cumparatorilor de ziare la mia de locuitori, la care ne-am referit mai sus, situatia primelor 6 locuri se prezinta astfel: Norvegia 650 / 1000; Japonia 644 / 1000; Finlanda 522 / 1000; Suedia 489 / 1000, Elvetia 397 / 1000; Austria 372 / 1000. Urmeaza in ordine: Marea Britanie 331 / 1000; Germania 313 / 1000; Marele Ducat al Luxemburgului 303 / 1000; Tarile de Jos 302 / 1000; Danemarca 300 / 1000; Islanda 292 / 1000; S.U.A. 270 / 1000. In multe tari din fostul lagar comunist sunt mult mai multi cumparatori de ziare la mia de locuitori – si implicit mai multi cititori – decat in Romania. Primatul il detine Estonia (pozitia 15 in clasament – 228 / 1000), urmata de Slovenia (poz. 16 – 208 / 1000), Repubblica Ceha (poz. 18 – 190/1000); Lituania (poz. 20 – 181 / 1000); Ungaria (poz. 21 – 174 / 1000), Polonia (poz. 25 – 126 / 1000), Slovacia (poz. 27 – 106 / 1000). Se cumpara in medie mai multe ziare (la mia de locuitori) in vecina Bulgaria (poz. 28 – 104 / 1000), in Croatia (poz. 29 – 101 / 1000) si chiar – statisticile sunt statistici! – in Turcia (poz. 30 – 96 / 1000) si China (poz. 31 – 86 /1000).

Fortand usor lucrurile, am putea spune ca in capitala Ungariei, tara cu un potential demografic cam pe jumatate fata de cel al Romaniei si cu un numar de cumparatori de ziare la mia de locuitori dublu fata de Romania, ar trebui sa se tipareasca un numar de cotidiane aproximativ egal cu numarul celor tiparite la Bucuresti. Sper sa nu fiti socati constatand ca nu este nici pe departe asa…

Ne-am oprit pe larg la aceste cifre pentru a nu deveni suspecti de defaimarea virtutilor nationale in materie de informatie. Daca luam ca reper doar numarul ziarelor din Romania, s-ar parea ca defunctul dicton leninist “Invatati, invatati, invatati!” a fost inlocuit in anii mai recenti ai “victoriei democratiei impotriva clasei muncitoare” cu dictonul “Cititi ziare, cititi ziare, cititi ziare!”. Ceva este putred in Danemarca presei din Romania, tara in care unui numar redus de cumparatori de ziar la mia de locuitori ii corespunde un numar de titluri de cotidiane «centrale» care depaseste net numarul titlurilor cotidianelor ce apar la Berlin – capitala cu 3,4 mil. de locuitori (4,4 aglomerarea urbana) a unui stat cu 82 mil. locuitori in care media cumparatorilor de ziare (la mia de locuitori) este mult mai mare decat in Romania, la Paris – capitala cu 2,125 mil. de locuitori (centrul urban, aglomerarea cu acelasi nume avand 11,57 mil. locuitori) a unui stat cu aproape 60 mil. locuitori, stat in care numarul de cumparatori de ziare la mia de locuitori este dublu fata de Romania etc.

Romania pare sa fie, deci, o “piata” infloritoare pentru editorii de ziare. Care este reala situatie economica a multora dintre acestea in conditiile in care – ca sa-l parafrazam pe un cunoscut scriitor roman, acum nepopular – ”numarul cainilor a crescut, dar osul a ramas acelasi, chiar cu mai putina carne pe el”, nu este intentia noastra sa discutam. In competitia pentru dominarea economiei (si nu doar a ei) Romaniei, grupurile de putere emergente si-au creat instrumentele adecvate in sco-pul dobandirii influentei politice necesare obtinerii beneficiului “de po-zitie”. Cu alte cuvinte – si nu ne ferim a rosti aceasta neplacuta fraza – in presa cotidiana din Romania s-a trait in ultimii 15 ani si inca se mai traieste, in mare masura si cu exceptii care confirma regula, la centru si “in periferie” (cantitatea de namol revarsata zilnic de unele foi din judete este impresionanta), din santaje politice si juridice incrucisate. Din tiraj si din absorbtia de publicitate – uneori obtinuta “de la stat”, de cele mai multe ori prin mijloace neortodoxe – au putut trai o vreme fie acele jurnale care luandu-i cu asalt pe cei 81 cumparatori (abstracti) din 1000 au reusit sa convinga o anume parte din ei ca noutatea zilei consta in faptul ca s-a nascut un vitel cu doua capete la Slobozia (unde noi stim ca, dimpotriva, s-a nascut in principal un poet cu un singur cap), fie cele care au reusit sa convinga o alta “parcela” din mentionatii 81 ca a venit ora spovedaniei pentru toata lumea (la noua Biserica Nationala numita C.N.S.A.S.) si ca lucrul cel mai nimerit pe care il pot face este sa cumpere recomandarile publicate zilnic ale noilor evanghelizatori, in caz contrar riscand focurile Gheenei. Altele nici macar nu si-au pus problema “absorbtiei” de resurse, deoarece erau deja subventionate de “mecenati” care isi gasisera anterior un alt Mecena in persoana Statului-Mama care-i “inzestrase” – prin “reprezentantii sai”, adica ai poporului suveran – cu obiective economice productive, cu gaini cu oua de aur alungate (in linii mari gratuit) in ograzi individuale si uneori chiar sindicale.

Inexorabila criza a ziarelor dintr-o lume care nu sta pe loc s-ar parea ca priveste doar realitatile editoriale din alta zona a lumii, aceea in care pana de curand, inainte de 1989, domnea “capitalismul muribund si in putrefactie”. Tocmai unii dintre reprezentantii acestuia au pus umarul la gestionarea dupa criterii economice a unor ziare care aveau un anume bazin de cititori. Adica bazinul vitelului cu doua capete sau al documentelor ce tot ies dintr-o eterna groapa de langa Bucuresti, in care au fost aruncate la gramada, vrem sa credem ca nu in scopul mentinerii tirajului publicatiei care de un deceniu si jumatate nu a sfarsit a le interpreta.

Replicarea on-line a versiunii pe hartie si canalizarea pe internet a publicitatii se dovedesc – si in Romania – a nu fi suficiente pentru a consolida pozitia unor ziare ajunse in criza de credibilitate prin campanii politice interesate, adeseori confuze si mereu suburbane, prin neglijarea cultivarii colaboratorilor cu capacitati analitice si in masura a propune deschideri in orizontul de asteptari al unor cititori stresati permanent de evenimentul negativ al zilei, asaltati mereu de cate un adevar elaborat in functie de interesele unui oligarh intrat in criza de abstinenta politica, terorizati de ventilarea ideii de lipsa de libertate intr-o Romanie libera, mai libera decat oricand, atat de libera incat, daca lucrurile vor merge inainte in acelasi fel, in curand isi va putea permite luxul sa aiba mai multe ziare decat cititori. Spre buna pace a celor care cred, ca Rupert Murdoch si redactorii de la “The Economist”, ca declinul ziarelor, ca afacere, este inexorabil, datorita evolutiei economiei in contextul progresului tehnologic. Se prevede ca, in viitor, calitatea cotidianelor, adica a ce va mai ramane din ele, sa fie mai buna datorita faptului ca vor fi editate de organizatii non-profit. In ce priveste Romania, nu ne facem griji. Numarul “mecenatilor” este in crestere…

“Cronica Romana”, luni 4 septembrie 2006

%d blogeri au apreciat asta: