-Final florentin pentru eretica Mastra Cecca

A fost o persoana care nu a cunoscut jumatatile de masura: iubea sau detesta, era iubita sau urata. Era temuta de dictatori, oligarhi, politicieni de dreapta si de stanga, fundamentalisti de toate orientarile. Se strangeau in jurul ei soldatii americani in transeele de la Da Nang peste care ploua cu bombe expediate de Vietcong, fabricate in tari ale socialismului foarte real. A contribuit in a-i face pe americani constienti de complexitatea tragediei din Vietnam si de faptul ca adevarul nu poate sta de partea propagandei. Nixon si cinicul sau secretar de stat Henry Kissinger au detestat-o, fara a putea sa o evite: era Opinia, cu O majuscul. S-au temut de ea coloneii din Grecia, intr-atat incat Papadopulos a dispus sa fie eliberat Alekos Panagulis, reolutionarul tanar care incercase sa-l asasineze.

S-a stins vineri 15 septembrie la ora 01.05 a.m. in Florenta, orasul natal, de care ea, new-york-eza de adoptiune, se simtea visceral legata. Cu cateva ore inainte privise pentru ultima data, de la fereastra agoniei sale, cupola domului Santa Maria del Fiore, iluminata a giorno, spatiul sub care Brunelleschi voia “sa poata strange impreuna toate popoarele Toscanei” precum sub o bolta cereasca in miniatura. A fost cea mai importanta personalitate a ultimului secol a orasului care a dat umanitatii oameni precum Dante, Marsilio Ficino, Lorenzo de Medici, Leonardo, Michelangelo. A fost, probabil, cel mai de seama ziarist al secolului trecut si ai primilor ani ai mileniului. In mod sigura a fost si cel mai dificil in raporturile interpersonale, mai brutal prin afirmatiile mereu explicite si facute fara ocolisuri. Ca scriitor a avut o impresio-nanta forta a verbului, aflata mereu intr-o oscilatie ametitoare intre duiosie si invectiva, intre emotie in fata umanitatii suferinde si raceala de gheata in fata minciunilor oficiale. Inainte de inceperea interviului cu Ayatollah-ul Khomeini – ramas stana de piatra de atata indrazneala – si-a smuls de pe cap chador-ul care fusese impus precum conditie sine qua non a intrevederii. Dupa care i-a comunicat ca il considera un tiran. Altundeva si altcandva, cand ne vom putea distanta de pierderi si ca atare vom putea privi mai senini in zbaterile istoriei care a macinat vietile celor de la care avem de invatat forta sinceritatii, voi reveni asupra imaginii nelinistitoare a Orianei Fallaci. In numarul de marti 17 august 2004 al cotidianului “Cronica Romana” am publicat un text pe care, cu asentimentul redactiei, il republicam – partial – mai jos.

In aceste zile de confuzie si de ura, cand milioane de persoane, printre care un inalt procent de analfabeti, defileaza prin orasele din anumite tari, inclusiv in capitale ale Occidentului, impinsi de la spate de forte irationale ale istoriei, in mana cu lozinci pe care sta scris “Domnule Papa, stai in banca ta”, ceea ce am scris atunci despre Oriana Fallaci ni se pare actual. Unii au afirmat despre ea, ieri si alaltaieri, in presa internationala, cu emfaza, ca ar fi fost “constiinta critica a Occidentului”. Oriana Fallaci (n. 1929) nu cred ca ar fi agreat formula. Evita formularile complicate. Se considera un “ateu crestin”.

Oriana Fallaci impotriva ipocriziei din Eurabia

Vineri 6 august 2004 intregul tiraj de 500.000 exemplare al cartii “Oriana Fallaci intervista Oriana Fallaci” (Milano, 125 pag. 4 euro) s-a vandut pana la ora pranzului. Un supliment de tiraj de 150.000 de exemplare s-a vandut in ziua de joi, 12 august. Alt supliment de tiraj de 100.000 de exemplare este pe cale de a fi inghitit de piata italiana a lecturii cotidiene intre sambata 14 si astazi marti 17 august. «Corriere della sera», cotidian de prestigiu international, de orientare moderat-liberala, prin al carui sistem de distributie a ajuns cartea pe piata, nu tipareste in aceasta perioada mai mult de 550.000 de exemplare. (…). Este limpede ca ultimul si zguduitorul atac public dat locurilor comune ale falsitatii politice de cea mai controversata, pe plan mondial, scriitoare-jurnalista a ultimei jumatati de secol a intrat nu doar in constiintele majoritatii zdrobitoare a cititorilor cotidianului care a distribuit-o; ea a semanat indoieli in convingerile solide ale multora din cititorii presei “de stanga”, in general parte a acelei mase de cetateni-electori ostili interventiei americane in Irak, ostili participarii Italiei la “pacificarea” Irakului, ostili politicii Israelului in teritoriile ocupate, in principiu partizani ai unei Europe unite si adversari ai leadership-ului mondial al SUA. (…)

Nu este pentru prima data cand Oriana Fallaci provoaca deliberat opinia publica smulgand cu energie cortina fumigena de ipocrizie sub care clasa politica din multe tari ascunde indecizii si neputinte, lipsa de vointa politica in apararea principiilor sanatoase si evoluate care guverneaza organizarea statelor democratice, state in care nimeni nu se mai gandeste de mult sa taie capul altuia deoarece este “necredincios” sau sa distruga un oras deoarece cetatenii acestuia au contribuit la alegerea ca lider al natiunii a cuiva care considera, impreuna cu masa cetatenilor, ca Bin Laden si asociatii sunt o banda de asasini. Precedenta carte a Orianei Fallaci, “Forta Ratiunii” (ed. Rizzoli Int, Milano, I ed.: aprilie 2004), a avut in chiar luna aparitiei in italiana 5 editii. Din aceasta carte s-au vandut pana acum, doar in Italia, peste un milion de exemplare; tradusa in nenumarate tari a devenit rapid best-seller mondial. La doi ani dupa dramaticele atentate criminale din ziua de 11 septembrie 2001, Oriana Fallaci relua in “Forta Ratiunii” subiectele din incendiarul text “Furia si Mandria” (“La Rabbia e l’Orgoglio”, ed Rizzoli, Milano, oct. 2001).

Era atacata frontal ipocrizia si iresponsabilitatea cu care guvernantii democratiilor Europei occidentale, in deplin acord cu orfanii prabusitelor partide comuniste din propriile tari, cu politicienii de centru stanga si democrat-populistii crescuti in cultul inchiderii scandaloase a ochilor in fata violarii legilor tarilor ospitante de catre oaspeti acceptati in numele solidaritatii crestine. Era atacat fariseismul cu care carieristii de dreapta, dornici de a-si vedea dezlipita de pe umeri eticheta de fascisti, au tratat problema raporturilor intre valorile umane, civice, culturale ale democratiilor occidentale si expansiunea in ganglionii vitali ai acestora a mentalitatilor de sens contrar. Mentalitati destructive a caror expresie radicalizata – a aratat Oriana Fallaci – este acel islamism proliferant, a carui lege morala este Sharia, capul de pod prin care in capitalele Europei si in suburbiile oraselor acestora s-a inradacinat samanta ideologiei Jihad-ului, a Razboiului Sfant impotriva “necredinciosilor”, ideologie al carui fanatism ii tulbura prea putin pe demagogii care, suprapunand cu dibacie conceptele de “solidaritate” si “drepturi umane” unui antiamericanism visceral, nega indirect civilizatiei europene dreptul de conservare si perfectionare a propriilor valori civice, dreptul transmiterii lor, cu mijloacele persuasive ale ordinii constituite, noilor locuitori ai Cetatilor moderne, succesoare ale Cetatii antice.

“La Rabbia e l’Orgoglio” a cunoscut, la momentul respectiv, o popularitate imediata, datorata mai putin exagerarilor literar-retorice si constructiilor hiperbolice si mai mult substantei. Textul a fost considerat de multe minti lucide un manifest incitant in sensul apararii, fara ezitari si sofisme, valorilor fundamentale ale civilizatiei occidentale in fata asaltului terorii. (…)

“Forta Ratiunii” are ca laitmotiv atacurile murdare din presa si din manifestatiile de piata ale non-globalistilor sprijiniti de stanga neo-comunista, amenintarile cu moartea primite de autoare in urma publicarii eseului “Furia si Mandria”. In mod provocator, autoarea se identifica in cartea respectiva cu florentinul Mastro Cecco, ars de viu de Inchizitie in 1328 din cauza publicarii unei carti considerata eretica si despre care autorul a sustinut pana in ultima secunda ca este scrisa in spiritul adevarului propovaduit de biserica crestina. Autoarea se prezinta pe sine ca pe o Mastra Cecca, eretica necajita, care refuza sa abjure si care, sapte secole dupa moartea concetateanului sau, isi termina si ea viata pe rug, in acelasi oras, in aceeasi piata Santa Croce situata in fata bazilicii omonime. Scena imaginata de autoare este de un dramatism burlesc halucinant: participa la spectacol, in deplina intelegere, parlamentari si europarlamentari din diferite tari si partide (persoane care zilnic se ataca unele pe altele in numele unor asa-zise “principii politice diferite”), clerici, inalti functionari, misionari de toate tipurile (calugari si o.n.g.-isti), batausi ai extremei drepte impingand in fata caruciorul seicului Ahmed Yassin, deputata nepoata a lui Mussolini langa un fost democrat-crestin-cato-comunist devenit intruchiparea simbolica a ambiguitatii politicii U.E. (indicat cu porecla nu foarte magulitoare de Mortadella), la randul sau aflat la brat cu “emulul lui Togliatti”. Prezenti deci toti generatorii de confuzie, plus teroristii in circulatie, jurnalistii storcatori de lacrimi bogate atat in cazul mortii unui servitor al statului cat si in cazul unui certat cu legea, castrati, eunuci, partizani ai soft-infibularii in numele “respectarii diversitatii culturilor”, antrenorii noilor kamikaze din orasele occidentale, femei recrutate de Brigazile Rosii etc.

Impotriva ipocriziei politicii “concordiei in diversitate” din Eurabia, complex relativ unitar de tari in care politicieni mediocri (“doua nulitati” este expresia cu care in cartea interviu sunt lichidati presedintele Chirac si cancelarul Schröder – p. 81) fac eforturi disperate de a ramane la putere renuntand adeseori la masurile necesare pentru mentinerea in stare de functionare a acelei culturi a convietuirii rezultata din evolutii milenare, concetateana arsului de viu Maestro Cecco a ridicat din nou vocea (…) cu violenta si sinceritatea cu care scrierile sale si-au cucerit admiratori si detractori. In comunitati islamice europene si extraeuropene, de altfel, a fost deja impartit cuvantul de ordine privind uciderea autoarei textelor blasfemice in numele Coranului, mai exact “in numele acelor patru versete din care rezulta ca inainte de a fi ucisa, o catea necredincioasa de tipul meu trebuie dezbracata si expusa la ofense de nedescris” (cf. “Forta Ratiunii”, p. 17). Interviul cu sine al Orianei Fallaci este, in esenta, o pledoarie vehementa impotriva generalizarii lasitatii in afirmarea valorilor propriei culturi si a ascunderii efectelor aceleiasi lasitati in spatele scenelor teatrale ale unui pacifism demobilizator pentru fortele de ordine, stimulator pentru procesul transformarii tarilor cu intocmiri democratice in avanposturi ale islamismului agresiv, a transformarii Europei in Eurabia.

Dupa aparitia eseului-pamflet “Furia si Orgoliul”, in paginile cotidianului “New York Post” autoarea era definita precum “o exceptie intr-o epoca in care onestitatea si claritatea morala nu mai sunt considerate virtuti pretioase”.

In auto-interviul citat regasim forta evocativa din romanul “Un uomo” (1979), sublima si tragica poveste de dragoste adevarata a autoarei cu Alekos Panagulis, supravietuit condamnarii la moarte in urma atentatului neizbutit din 1968 impotriva colonelului Papadopoulos, seful juntei militare instalata in Grecia dupa lovitura de stat. Regasim verva dezbaterii polemice din “Interviuri cu istoria” (1974), carte unde conversatiile cu protagonistii istoriei anilor ’60-’70 (de la Deng Xiao Ping la Khomeini, de la Golda Meir la Indira Ghandi, de la Ghadaffi la Henry Kissinger, “care a invins un ridicol Premiu Nobel pentru o pace neinfaptuita” – cf. p. 81 din auto-interviu) incheaga portrete putin magulitoare pentru intervievati. Regasim mai ales spiritul rebel, vehementa si lirismul reporterului din transeele razboiului din Vietnam, dusman al minciunilor, al tacerilor oficiale, al ipocriziei ridicata la rangul de virtute morala si politica.

Nu pentru faptul ca lupta impotriva unui cancer grav si ca in curand ne va parasi se exprima cu atata claritate Oriana Fallaci. Din a scrie ceea ce crede si-a facut de mult un scop al existentei.

Cronica Română, 17 august 2004.

%d blogeri au apreciat asta: