ORAŞELE VIITORULUI ŞI AGLOMERĂRILE “CONVERTIBILE”

Bienala de Arhitectura de la Venetia este, fara umbra de indoiala, cea mai prestigiosa manifestare internationala menita a lua pulsul evolutiei nu doar a ideilor pe care le formuleaza si le reformuleaza in pas cu viata arhitectii si urbanistii – exponentii a doua profesiuni intim legate, dar oricum distincte in ce priveste mijloacele si finalitatile – in cautarea unui raport optimal intre spatiul locuibil si mediul inconjurator, ci si al conceptiei pe care centrele de decizie politice si economice le promoveaza, in functie de intesesele provizorii sau de durata pe care le reprezinta sau carora le sunt exponenti, in legatura cu acest raport. Dupa anul 1996, cand ingrijirea Bienalei a fost incredintata arhitectului si profesorului vienez Hans Hollein, la Bienala de Arhitectura de la Venetia s-a promovat idea ca despre evolutiile in domeniul arhitecturii si urbanismului vorbesc cel mai bine proiectele realizate sau pe cale de a fi realizate. Ca atare, vizitand atat pavilioanele Bienalei de Arhitectura cordonate de Hollein cat si ale celor celor patru manifestari consecutive acestora (1998, 2000, 2002, 2004), cei interesati de evolutia arhitecturii si de raportul ei cu evolutiile social-economice-ambientale ale lumii contemporane, mereu influentate – in bine sau in rau – de optiuni si decizii, puteau pleca cel mult cu o imagine generala a unor framantari individuale configurate in realizari sau in proiecte. Cu alte cuvinte, Bienala era un fel de sectiune in masa de proiecte si intentii ale arhitectilor din>>> mai departe aici >>>

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: